Femeia Antreprenor 2024

0
75

Apelul de finanțare Femeia Antreprenor 2024 a fost deschis pe data de 30 iulie la ora 10:00. Solicitantele pot depune proiectele în vederea obținerii finanțării până pe data de 04.10.2024

Bugetul estimat pentru perioada 2024 – 2027 este de 800.000.000 lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2024, aprobat prin Legea nr. 421/2023 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2024, este de 200.000.000 lei.

Prin implementarea Programului în perioada 2024-2027 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 4.000 de beneficiari, din care 1.000 în anul 2024 în valoare de 200.000 lei pentru fiecare proiect eligibil și finanțabil.

Pot beneficia de prevederile schemei de ajutor de minimis societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  1. sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  2. sunt IMM, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
  3. sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere;
  4. au capital social integral privat;
  5. persoanele care au calitatea de asociați / acționari în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentului Program decât cu o singură societate;
  6. sunt înființate până la data de 31.12.2021, inclusiv și sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
  7. codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Programului și autorizat la locația implementării, până la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;
  8. Cel puțin 50% din părțile sociale/acțiuni ale societății aplicante sunt deținute de femei. Pentru societățile înființate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, condiția se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatiști din Consiliul de Administrație este formată din femei.
  9. Nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate. Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
  10. Nu au depășit plafonul de minimis de 3000,00 Euro pe durata ultimilor 3 ani pentru o întreprindere unică, așa cum este aceasta definită de Regulamentul (UE) nr. 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023, privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.
  11. nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
  12. nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană / AIMMT / alt furnizor de ajutor de stat/ Consiliul Concurenței, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente;
  13. creează cel puțin două locuri de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locurile de muncă ocupate cel puțin 12 luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT;Locul de muncă se consideră a fi creat prin proiect dacă este creat și ocupat între data semnării acordului de finanțare și data emiterii acordului de plată, de către o persoană care nu a avut raporturi de muncă în ultimele 6 luni cu întreprinderea aplicantă, anterior semnării acordului de finanțare.
  14. Asigură o cofinanțare în procent de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordări

Nu beneficiază de prevederile schemei societățile care desfășoară:

  1. activități de prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură[1], în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață;
  2. activități legate de producția primară a produselor agricole;
  3. activități legate de producția primară de produse pescărești și de acvacultură4;
  4. activități de prelucrare și comercializare ale produselor agricole, în unul din următoarele cazuri:
    • atunci când valoarea ajutorului este stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor de acest tip achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;
    • atunci când ajutorul este condiționat de a fi parțial sau integral transferat producătorilor primari.
  5. producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;
  6. producție sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, activități de leasing.
  7. activități legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  8. ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale față de bunurile și serviciile importate

Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul schemei întreprinderile în situația în care există legături de rudenie, inclusiv soț-soție, până la gradul II inclusiv și afini până la gradul II inclusiv între structurile acționariatului beneficiarului și furnizorii acestuia sau atunci când ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție în cadrul achizițiilor realizate de solicitanții privați ai fondurilor nerambursabile. Aplicantul va depune o declarație în acest sens, conform legislației în vigoare privind conflictul de interese.

Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

(1) Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1 și 2.2. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare.

În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, săli de fitness, drone, săli de x-body și săli, de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, inclusiv echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncțională, sisteme portabile, telefoane smart, tablete.

(2) Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție / prestări servicii / comerț.
Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de implementare a Programului.
În categoria spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț nu este necesar raport ANEVAR.

(3) Mijloace de transport, autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maximă/autoturism și numărul de autoturisme achiziționate.- alin 2
Cu excepția activităților prevăzute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul Programului în valoare eligibilă de maximum 50.000 lei și maximum 1 autoturism / beneficiar.

(4) Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;

(5) Salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț, reprezentând sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;

(6) Site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică, licențe necesare desfășurării activității. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

(7) Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul/ administratorul societății, în valoare eligibilă de maximum 5.000 lei/persoană;

(8) Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanțare. Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN-Rev2, diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul proiectului. În situația în care în urma verificărilor se constată că furnizorul de servicii de consultanță este și furnizor pentru alte cheltuieli eligibile din cadrul proiectului, atât cheltuielile aferente serviciilor de consultanță prestate, cât și celelalte tipuri de cheltuieli pentru care s-a constatat neregula, nu vor fi decontate.

(9) Două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de maximum 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

– una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
– una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

(10) Cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.

!!! Important

Sistemele de minare/stocare pentru criptomonede nu se finanțează.

Nu se finanțează cheltuielile aferente activităților de astrologie și spiritism, inclusiv on-line, servicii personale de tipul: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, video chat,  servicii ale agențiilor matrimoniale, video chat on-line pentru consiliere matrimonială și psihologică, site-uri de matrimoniale.

Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/ subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN, autorizat cel târziu la momentul emiterii acordului de plată, pentru care se solicită finanțare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în “Clasificarea activităților din economia națională – CAEN Rev. 2”, cu excepția sumei forfetare.

Orice societate cu activitate economică neactualizată conform CAEN Rev. 2 va fi respinsă la finanțare.

Cheltuielile privind avizele sau alte taxe (inclusiv TVA, timbru verde și accize energie electrică), ambalarea, transportul, punerea în funcțiune, montarea, manopera și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/utilajelor, nu sunt eligibile.

Activele achiziționate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe Program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul activelor achiziționate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcțiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. În caz contrar, ajutorul financiar nu se acordă.

Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziționate în sistem de leasing, second-hand și cele care au constituit obiectul unei subvenționări/finanțări nerambursabile din alte surse.

Solicitanții (întreprinderi) pot beneficia de finanțarea nerambursabilă obținută în cadrul Programului o singură dată pe perioada 2022-2027.

Beneficiarii sunt obligați să asigure în favoarea Agențiilor  pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism activele corporale achiziționate prin Program, împotriva tuturor riscurilor, pe  toată perioada de valabilitate a acordului de finanțare și să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către AIMMT. Această asigurare poate fi făcută și anual, cu obligativitatea trimiterii către AIMMT a unei copii după aceasta, la momentul reînnoirii. În situația unui credit acordat de băncile partenere pentru implementarea proiectului, asigurarea activelor corporale poate fi cesionată, cu acordul AIMMT, în favoarea instituției partenere până la rambursarea acestuia,  iar ulterior către AIMMT.

Grilă punctaj Femeia Antreprenor 2024

Criterii Punctaj
Vechimea calitatii de asociat/actionar
A

 

1 Vechimea calitatii de Asociat/actionar feminin in societate este mai mare decat 24 luni fata de data publicarii procedurii in Monitorul Oficial, perioada neintrerupta 20
2 Vechimea calitatii de Asociat/actionar feminin in societate este mai mare decat 12 luni fata de data publicarii procedurii in Monitorul Oficial, perioada neintrerupta 10
Valoarea aportului propriu
B

 

1 Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 30% din valoarea eligibilă a proiectului 20
2 Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 20% din valoarea eligibilă a proiectului 15
3 Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 10% din valoarea eligibilă a proiectului 10
Criterii aferente profitabilității afacerii
C

 

1 Societatea a obținut profit exploatare în exercițiile financiare aferente anilor 2022 și 2023 20
2 Societatea a obținut profit exploatare doar în exercițiul financiar aferent anului 2022 10
3 Societatea a obținut profit exploatare doar în exercițiul financiar aferent anului 2023 10
4 Societatea NU a obținut profit exploatare în niciunul din exercițiile financiare aferente anilor 2022 și 2023, sau nu a avut activitate în această perioadă 0
Criterii aferente menținerii locurilor de muncă obligatorii create prin program
D 1 Menține locurile de muncă obligatorii create prin program, o perioadă de minim 24 de luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT 10
2 Menține locurile de muncă obligatorii create prin program, o perioadă de minim 18 de luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT 5
  3 Menține locurile de muncă obligatorii create prin program, doar perioada obligatorie de 12 luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT 0
Criterii aferente investiției în echipamente tehnologice
E 1 Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 4.3.1, lit. a) din procedura programului reprezintă mai mult de 60% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere; 20
2 Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 4.3.1, lit. a) din procedura programului reprezintă mai mult de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere; 15
    Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 4.3.1, lit. a) din procedura programului reprezintă mai mult de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere; 10
Vechimea calitatii de administrator
F 1 Vechimea calitatii de administrator feminin al societatii este mai mare decat 6 luni fata de data publicarii procedurii in Monitorul Oficial, perioada neintrerupta 10
  2 Vechimea calitatii de administrator feminin al societatii este mai mica decat 6 luni fata de data publicarii procedurii in Monitorul Oficial, perioada neintrerupta sau administratorul nu este femeie 0

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.

Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.

Selectarea şi contractarea proiectelor se va face după următorul algoritm:

Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. La punctaje egale va prevala:

– punctajul obţinut la criteriul aferent vechimii calitatii de asociat/actionar (secţiunea A din criteriile de evaluare);

– punctajul obţinut la criteriul aferent aportului propriu (secţiunea B din criteriile de evaluare);

– punctajul obținut la criteriul aferent menținerii locurilor de muncă (secţiunea D din criteriile de evaluare);

– punctajul obținut la criteriul aferent investiției în echipamente tehnologice (secţiunea E din criteriile de evaluare);

– valoarea exactă a profitului din exploatare aferent exercițiului financiar 2022*;

– valoarea exactă a Cifrei de Afaceri nete aferente exercițiului financiar 2022*;

– valoarea exactă a profitului din exploatare aferent exercițiului financiar 2023*;

– valoarea exactă a Cifrei de Afaceri nete aferente exercițiului financiar 2023*;

*La valori identice ale profitului din exploatare și cifrei de afaceri nete la 31.12.2023, va prevala data și ora înscrierii în program.

Pentru detalii suplimentare completează formularul de contact

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.